Despre ce este şi ce poate fi

Osho (pentru cei care nu ştiţi cine a fost, vă îndrumă cu succes Google) a arătat la un moment dat printr-o metodă extrem de clară ce înseamnă a deveni conştient şi a schimba un comportament. Ceea ce a făcut el nu cred că funcţionează în 100% din cazuri (ar fi bine să înţelegem pe deplin acest lucru şi anume că ideea de a funcţiona în 100% din cazuri e un concept de marketing care transmite siguranţă şi generează creşteri mari de vânzări), însă în acel caz a funcţionat. Şi cred că este utilă metoda şi pentru alte lucruri pe care le facem. Hai să vă spun ce a făcut el şi apoi trec la subiectul nostru (care e un prim răspuns la feedback-urile primite).

Într-o zi a venit la Osho un domn care vroia să se lase de fumat, dar nu putea. În loc să îl bată la cap cu cât de dăunător e fumatul, Osho a aplicat un „tratament distractiv”, aşa cum am observat că aplică cei care ştiu despre ce vorbesc. I-a spus să fumeze în continuare, dar să facă tot posibilul să fie atent la tot ceea ce face. Adică, în loc să fumeze în mod automat, să conştientizeze fiecare gest pe care îl face. I-a recomandat ca pentru asta să facă toate mişcările într-un ritm mai lent, ca să rupă automatismul, în acest mod având posibilitatea să conştientizeze pe deplin ceea ce se întâmplă. Şi i-a mai spus că atunci va vedea pe deplin „prostia fumatului”. Şi se pare că acea persoană a văzut-o, devreme ce după trei luni s-a întors la Osho şi i-a spus că s-a lăsat de fumat.

De ce am povestit această povestire povestită la rându-i de Osho? Habar nu am. Pentru că pur şi simplu mi-a venit în minte în timp ce scriam. Dar... cum nimic nu este întâmplător, găsim noi din condei o explicaţie care să se potrivească acestui context. Iată explicaţia.

Vorbim despre aşteptări. Şi spuneam că

Aşteptările nu sunt obiective. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt scopuri. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt ţeluri. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt certitudini. Dar pot deveni.

Adică, dacă din când în când ne-am opri din graba noastră şi am analiza cum privim lucrurile, cum le abordăm şi cum le facem, probabil că ne-am putea da seama când aşteptăm şi când avem un obiectiv de atins, când aşteptăm minuni şi când creăm noi minuni. Probabil că, încetinind ritmul pentru a ieşi din automatismul acţiunilor curente, am putea să ne dăm seama de ceea ce facem cu adevărat şi apoi ne-am putea întreba: „Asta e ceea ce îmi doresc?”. Dacă răspunsul e „Da!”, atunci îi dăm mai departe. Dacă însă răspunsul e „Nu!”, poate că ar fi bine să facem lucrurile altfel. Nu de alta, dar făcând la fel nu schimbăm mare lucru.

Aşadar, când vorbim de aşteptări, un cuvânt potrivit asociat este „a conştientiza”. A deveni conştient de aşteptările tale, a deveni conştient că foloseşti acest cuvânt în loc să foloseşti obiective, scopuri, ţeluri. A deveni conştient că eşti într-o mare aşteptare în loc să fii într-o mare acţiune. A deveni conştient de faptul că, AICI şi ACUM, în loc să acţionezi, aştepţi. Ce? Uneori nici măcar nu ne e clar ce aşteptăm. Ironia inconştienţei! După perioade de bulversare, enervare, iritare şi alte „are”, inconştienţa în care ne trăim mare parte din viaţă începe să mi se pară amuzantă. În sensul că tindem să credem că ştim ce facem, dar noi habar nu avem. De pildă, habar nu avem ce aşteptăm uneori. Dar, e drept, suntem perseverenţi. Aşteptăm.

Două vorbe de duh înainte de un exerciţiu de conştientizare:

„Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.” – Octavian Paler

„Acţiunea este mai bună.” – Proverb indian

O precizare înainte de exerciţiu:
Exersaţi exerciţiile pe care vi le ofer! Le-am primit şi eu de la alţii, de prin cărţi sau de prin auzite, le-am experimentat şi le dau mai departe. Şi scrieţi-mi despre ele, despre rezultatele pe care le-au adus pentru voi. Dar experimentaţi un exerciţiu măcar de minim 30 de ori înainte de a spune ce v-a adus vouă. Dezvoltaţi-vă celelalte lucruri de care aveţi nevoie şi pe care nu prea le găsiţi la cursurile convenţionale (poate ar merita să scriu despre asta. Am o idee în cap despre „tehnici nefolositoare uitate”): atenţia, spiritul de observare, răbdarea, perseverenţa, dorinţa de a trăi. Dacă le aveţi, foarte bine! Bravo vouă! Mare lucru nu prea mai aveţi ce face! Dacă nu le aveţi, haideţi să vedeţi cum e să le aveţi măcar preţ de câteva secunde sau minute. Până prindeţi gustul. Exersaţi!

Exerciţiul de azi se numeşte CONŞTIENTIZAREA PAŞILOR. Alege un lucru pe care îl faci zi de zi şi nu prea eşti încântat de rezultat. Ia-ţi timp şi pune pe hârtie toţi paşii pe care îi faci când faci lucrul respectiv. Totul cu cât mai mare acurateţe. Ia-ţi timp cât vrei. Nu e cursă contra cronometru (ce-i drept, exerciţiile astea lente şi de „gândire” sunt cam grele pentru cei care urmăresc în tot ce fac eficienţa. În acest caz eficienţa e dată nu de viteza cu care faci exerciţiul, ci de starea interioară pe care o ai după exerciţiu. Care nu întotdeauna e o stare plăcută. Mai ales când devii conştient de prostiile pe care le-ai făcut zi de zi, ani după ani. Parcă te loveşte ceva în frunte şi începi să te întrebi „Cum de a fost posibil? Cum de am fost orb?”. Ei, uite că se poate!). Apoi uită-te la secvenţa de paşi pe care o derulezi automat zi de zi (cu mici variaţiuni, fireşte, că şi automatul se mai plictiseşte din când în când) şi uită-te la rezultatul obţinut. Apoi vezi rezultatul pe care îl doreşti de acum încolo şi vezi ce e necesar să schimbi în secvenţa respectivă astfel încât să obţii rezultatul dorit (ştiu, nu îţi face plăcere, dar uneori e necesar să schimbi toată secvenţa. Şi cât de mult ai lucrat la ea să o perfecţionezi!). Şi, la final, că trebuie să se termine exerciţiul odată (şi articolul), pune în practică noua secvenţă. Zi de zi. Cu perseverenţă. Cu răbdare. Cu încredere. Şi adu-ţi aminte că

Atunci când urci scările, un picior atinge treapta de sus, iar celălalt vrea să părăsească treapta de jos. Dar cel de sus îl trage înainte pe cel de jos. Cu excepţia situaţiilor în care te-ai hotărât să te întorci. Sau sari treptele cu ambele picioare odată.

Romeo

Despre asteptari II

Am trimis newsletter-ul „Despre aşteptări” ca şi celelalte. Fără a aştepta vreun feedback. La celelalte teme nu venise nici unul. Poate că m-am obişnuit.

De data aceasta însă au venit. Şi mi-am dat seama că am deschis un subiect pe care încă nu îl stăpânesc bine pentru că nu trăiesc tot timpul fără aşteptări. Doar din când în când, din ce în ce mai des, pe măsură ce capăt experienţă.

Nu ştiu dacă voi ajunge vreodată să trăiesc 100% din timp fără aşteptări. Îmi doresc acest lucru, dar nu ştiu dacă este posibil (probabil că, în timp, voi renunţa la dorinţă). Perfecţionistul din mine începe să priceapă că perfecţiunea lumii este altceva decât perfecţiunea închipuită de către mintea mea.

Aşadar, mulţumesc pentru feedback! Şi mulţumesc pentru că acest subiect vă interesează. Acesta este motivul pentru care am demarat acest blog în care voi scrie în perioada următoare despre aşteptări şi alte lucruri inutile. În aparenţă inutile, pentru că totul e util în această lume, într-un fel sau altul. Doar că mintea noastră refuză să priceapă acest lucru (uf, cum să scriu despre lucruri care sunt greu de trecut în cuvinte?).

Sunt multe de spus despre aşteptări, de aceea o să le iau în ordine şi, pe măsură ce discutăm, le vom lămuri pe toate. Astăzi o să fac câteva precizări pe care am reuşit să le identific prin experienţă şi care e posibil să ne ajute să înţelegem mai bine care e treaba cu aşteptările (spun „să ne ajute” pentru că am observat că repetarea unei idei te ajută să o înţelegi mai bine pentru că „pricepi” altfel lucrurile). Aşadar, să îi dăm drumul.

Spuneam în articol că în relaţionarea cu ceilalţi creăm o încrengătură de aşteptări. Ne aşteptăm ca celălalt să se comporte într-un anume fel, ne aşteptăm să facă anumite lucruri, să aibă o anumită atitudine. Şi el, nesimţitul (sau nesimţita), nu are habar de aşteptările noastre. Ceea ce generează alte aşteptări din partea noastră pentru că acum aşteptăm să se trezească naibii odată din nesimţirea care l-a/a cuprins/o şi apoi să îşi dea seama că ar fi bine să îşi modifice comportamentul sau atitudinea pentru că a greşit faţă de noi. Şi aici apare făţărnicia noastră. Dintr-o dată, nu mai e vorba de celălalt, ci de noi. De fapt, când ai aşteptări, întotdeauna este vorba despre tine şi nicidecum despre ceilalţi. Uită-te la o persoană care nu se are „pe bune” cu o altă persoană. Uită-te cu atenţie. De fapt, poţi să nu te uiţi, că nu asta e important (s-ar putea ca, în timp ce te uiţi, în loc să OBSERVI, să îţi creezi alte aşteptări legate de acea persoană pentru că, nu-i aşa, părul îi stă naşpa, ar fi bine să mai consume nişte bomboane pentru respiraţie şi, bineînţeles, ar fi cazul să nu se mai uite la tine şi să aştepte să o compătimeşti. Că doar tu poţi avea aşteptări, nu şi celălalt). Uită-te în altă parte dacă vrei. Important este să AUZI. OBSERVĂ ce spune şi vei vedea că tot ceea ce spune este despre cealaltă persoană. Niciodată despre ea. În relaţia respectivă cealaltă persoană nu are comportamentul sau atitudinea potrivite. Povestitorul este mesagerul adevărului. Şi aşa şi este. Doar că uită să spună că este mesagerul adevărului său, nu al relaţiei.

Pricepi unde bat?

Mai e un lucru care „mie însumi personal” îmi dă de gândit în ce priveşte toată mascarada pe care am clădit-o în viaţa noastră. De ce mascaradă? Pentru că vei vedea, prin aceste articole, după cât de multe principii „interesante” ne ghidăm viaţa zi de zi, într-o inconştienţă aproape totală. Ne considerăm moderni, dar avem mai multe superstiţii decât un trib din Papua Noua Guinee (locaţia asta mi-a venit în minte, nu că aş şti mare lucru despre triburile respective. Şi, la urma urmei, trebuia o comparaţie de efect care să mai demonotonizeze articolul), doar că aceste superstiţii nu sunt atât de evidente ca cele cu pisica neagră care îţi taie calea sau că preotul ţi-a ieşit în cale în ziua respectivă (săracu’ preot, nu mai are voie omul să iasă în stradă din cauza noastră). Ale noastre superstiţii sunt finuţe, drăgălaşe şi inocente, ridicate la rand de principii. Şi iată rezultatele care se văd cu ochiul liber oriunde ai merge în această lume.

Ce vroiam să spun? A, da.

Fii atent/ă! Ne conducem viaţa după trei timpuri: TRECUT, PREZENT şi VIITOR. În realitate există un singur timp şi anume ACUM. Adică PREZENT, în cazul în care te-am luat cu vorba şi nu ai făcut conexiunea cu rândul de mai sus. AICI şi ACUM, că tot suntem morţi după locaţie. Totul, dar absolut TOTUL, se întâmplă AICI şi ACUM. Trecutul a fost, viitorul încă nu este. Dar... sunt în mintea noastră. Trecutul sub formă de imagini, amintiri, reprezentări, iar viitorul sub formă de, ai ghicit, aşteptări. Bine, bine, uneori şi obiective, scopuri, ţeluri, certitudini, probabilităţi, tot tacâmul.

Pricepi unde bat?

Singurul timp „real” (dacă o fi ceva real pe lumea asta şi nu cumva totul e plăsmuirea minţii noastre – hai că te-am băgat în ceaţă rău de tot. Asta e ideea – Ameţeşte şi lămureşte. Cu cât accepţi mai mult că nu ştii nimic, cu atât afli mai multe. Dar e greu de crezut asta pentru o minte nefamiliarizată cu aceste lucruri) este ACUM. Restul e doar în mintea noastră. Cu toate acestea, ironia face ca AICI şi ACUM să fie puţin populat pentru că, nu ştiu dacă ai observat cumva, mintea te pendulează tot timpul (adică în fiece ACUM) ori în trecut, ori în viitor. Ai observat? Opreşte-te un pic din citit articolul (pentru că dacă eşti absorbit de articol eşti într-adevăr AICI şi ACUM şi nu ai cum să observi ceea ce vreau să îţi spun) şi observă unde te duce mintea. Mai eşti AICI? Nu prea cred. Decât doar dacă ai rămas cumva cu privirea pierdută pe faţa vreunui coleg sau a vreunei colege care începe să îşi dea cu mâna pe faţă neînţelegând ce se întâmplă.

Şi de aici, pe baza raţionamentului, ajungi să înţelegi că aşteptările te aruncă în viitor şi nu mai apuci să trăieşti prezentul pentru că eşti prea ocupat/ă cu viitorul. Eşti prea ocupat/ă cu ceea ce te aştepţi să fii / să faci / să ai în timp ce eşti / faci / ai. Nu te apucă râsul? Bine, ştiu, râs mânjeşte, dar nu te apucă? Atunci înseamnă că nu se mişcă nimic în tine.

Am citit în „Puterea prezentului” de Eckhart Tolle despre o tehnică foarte interesantă care „opreşte timpul” pentru că opreşte mintea. Uite ce ai de făcut: opreşte-te din citit (dar, te rog, după ce citeşti instrucţiunile, că altfel nu vei şti ce să faci) şi adresează-ţi următoarea întrebare: „Mă întreb care e următorul gând care îmi vine în minte?”. După care pur şi simplu observă ceea ce se întâmplă în mintea ta. Dă-i drumul. Calm, în linişte...

Tocmai ai experimentat, preţ de câteva secunde, trăirea lui AICI şi ACUM pentru că „ţi-ai scos mintea din minţi”. Nu a mai avut puterea să te arunce în trecut sau viitor pentru că era prea ocupată cu a găsi răspuns la o întrebare la care nu se aştepta (vezi că tot despre aşteptări e vorba?). Te-ai speriat? Foarte bine. Păi ce, crezi că merge altfel?

Dacă am trăi tot timpul cu convingerea şi încrederea că totul în această lume e perfect şi e bine, atunci nu ne-am mai crea aşteptări pentru că am şti că totul e bine. Am fi ca într-un joc în care nu contează rezultatul în puncte pentru că rezultatul este jocul în sine. Am înţelege că, indiferent ce facem, e bine. În sensul că orice lucru pe care îl facem e bun pentru noi, chiar dacă nu înţelegem despre ce e vorba. Dar noi am cam uitat să jucăm de dragul jocului şi de aceea nu înţelegem ce înseamnă să joci „de dragul jocului”. Adică , traducând, ce înseamnă să trăieşti pur şi simplu. Fără aşteptări. Pur şi simplu să trăieşti. Poţi să îţi imaginezi?

Două idei mai am şi o clarificare şi cam gata cu articolul pe ziua de azi (nu de alta, dar dacă scriu articole lungi, le citesc oamenii? Nu cumva mă pierd în neantul cuvintelor?).

Odată ce ai ajuns să ai momente în care nu mai trăieşti cu aşteptări, ci fără, să nu crezi că nu te mai apucă disperarea. Oho, şi încă cum. Pentru că începi să înţelegi, dar încă poate nu simţi. Aici e marea diferenţă (o simt pe pielea mea acut de-o vreme căci sunt încă tributar înţelegerii mai mult decât simţirii. De-aia uneori femeile nu se înţeleg cu bărbaţii şi bărbaţii nu se înţeleg cu femeile – unii înţeleg, celelalte simt. Două entităţi paralele). Până nu simţi nu ai cum să simţi nimic (de unde le scot oare?). Iar simţirea e mai reală decât înţelegerea. Înţelegerea e la nivel de concepte, idei, cuvinte. Simţirea e la nivel de emoţii, sentimente. Uită-te la tine, acum. Mai ţii minte toate ideile din acest articol? Dacă da, înseamnă că eşti mai tare decât mine. Eu nu îmi aduc aminte ce am scris câteva paragrafe mai sus. Dar ia uită-te în interiorul tău. Nu se mişcă ceva, acolo? Nu trăieşti vreo emoţie, indiferent care? Are vreun rost să o descrii în cuvinte? La ce ţi-ar folosi devreme ce e mult mai evidentă când o simţi, nu când o înţelegi? Înţelegi? Vezi? Mai real ar fi să te întreb „Simţi despre ce vorbesc?”. Dar nu-i aşa că sună „naşpa”?

Ultima idee... Dacă vrei să o apuci pe Drumul Fără Aşteptări, atunci e bine să ştii (era să scriu „atunci aşteaptă-te la...”) că rezultatele nu vin repede. Dacă pentru tine a nu avea aşteptări e chestie de luni de zile, adică îţi trebuie luni de zile în care să ajungi să trăieşti fără aşteptări, atunci înseamnă că ai aşteptări nerealiste. Lucrurile astea nu se supun „secolului vitezei” (care, apropo, s-a prelungit şi în mileniul ăsta). Lucrurile acestea nu se măsoară în luni, ci în ani. Pentru că e necesară investirea de energie zi de zi. A trăi AICI şi ACUM înseamnă a-ţi aduce aminte tot timpul că ai hotărât să trăieşti AICI şi ACUM. Fără aşteptări. Ori acest lucru nu e chiar atât de uşor de făcut având în vedere că noi nu suntem obişnuiţi cu aceste lucruri. Îmi aduc aminte când am citit pentru prima dată despre timpul prezent. Am rămas paf. Era atât de evident! Era, pentru că până atunci nu fusese. Se pare că, dincolo de toate ingredientele de care ai nevoie pentru a merge pe Drumul Fără Aşteptări, ai nevoie de trei lucruri extrem de importante (şi celelalte sunt importante, dar acestea sunt extreme, pardon, extrem de importante): motivaţie, răbdare şi perseverenţă. Motivaţie să ajungi să trăieşti fără aşteptări, perseverenţă în a face zi de zi, AICI şi ACUM ceea ce e de făcut şi răbdare să dai voie rezultatelor să apară. Pentru că nu ştiu dacă ai observat, dar suntem cam grăbiţi.

Ce obţii dacă trăieşti fără aşteptări?

- Mai mult calm şi stăpânire de sine şi încredere că indiferent ce se întâmplă, e bine pentru tine şi pentru ceilalţi

- Mai multă compasiune şi înţelegere faţă de tine şi faţă de cei din jur

- Mai multă răbdare faţă de tine şi faţă de cei din jur

Şi or mai fi şi altele pe care le vei descoperi.

Clarificarea şi închei că e târziu şi închide la articol.

Aşteptările nu sunt obiective. Dar pot fi.

Aşteptările nu sunt scopuri. Dar pot fi.

Aşteptările nu sunt ţeluri. Dar pot fi.

Aşteptările nu sunt certitudini. Dar pot deveni.

Ce vreau să spun? A avea un obiectiv înseamnă a avea o ţintă în viitor şi gata. Ai setat ţinta, ştii că vei ajunge (sau nu) şi faci AICI şi ACUM (de fapt, în fiecare AICI şi ACUM de AICI şi ACUM până când îţi atingi obiectivul – sau nu) ceea ce e de făcut. Simplu ca bună ziua. Nu mai stai să aştepţi, ci faci (uf, uneori îmi e greu să exprim în cuvinte starea de a nu avea aşteptări. De aceea, te rog, ai răbdare şi experimentează şi vei vedea rezultatele. Te rog...). Pur şi simplu.

Ce faci dacă nu îţi atingi obiectivul? Păi de unde să ştiu eu ce o să faci? Probabil că vei seta un alt obiectiv, că doar nu vei rămâne acolo unde nu ţi-ai atins obiectivul.

Hai să îţi dau şi un exerciţiu care pe mine mă ajută foarte mult. Îţi voi mai da şi altele, cu condiţia să le experimentezi şi să împărtăşim împreună rezultatele. Exerciţiul de azi se numeşte OBSERVĂ CE AUZI. Şi se face aşa:

Du-te în parc. Oricare parc. Aşează-te pe o bancă. Oricare bancă. Departe de oameni (şi de porumbei, dacă nu vrei să pleci pictat). Şi ascultă ce e în jur. Pur şi simplu fă tot posibilul să asculţi ceea ce asculţi. Probabil că nu te vei putea concentra minute în sir, dar câteva secunde tot o vei putea face. Cu siguranţă. Când simţi că mintea te duce aiurea, întoarce-te la ceea ce auzi. Pur şi simplu auzi ceea ce auzi. Şi vezi cum te simţi apoi. Stai cât vrei pe bancă. În parc. Departe de oameni. Ascultă. Pur şi simplu ascultă. Şi simte apoi ceea ce simţi.

Săptămâna viitoare răspund la câteva întrebări pe care le-am primit când am trimis newsletter-ul despre aşteptări. Dacă nu cumva am răspuns deja. Întrebări pertinente.

Despre asteptari I

Acest articol l-am trimis prin newsletter-ul HRD acum două săptămâni. Continuarea lui şi răspunsurile la întrebările primite sunt pe blog sau urmează să fie.

DESPRE AŞTEPTĂRI

Un doctor din SUA, expert în problematica stresului, a fost întrebat odată cum poate un om să elimine stresul din viaţa sa. Răspunsul doctorului a fost dezarmant de simplu: „Nu vă creaţi aşteptări!”. Adică să trăim fără a aştepta să se întâmple ceva.

Mă uit la relaţiile umane pentru că sunt fascinat în ultima vreme de asta (am o provocare majoră în viaţa mea şi mă interesează să aflu cum o gestionez). Avem o încrengătură de relaţii umane, dar încrengătura de aşteptări pe care le avem faţă de ceilalţi este şi mai mare. Relaţiile nu se mai desfăşoară în funcţie de cine suntem noi şi cine sunt ceilalţi, ci în funcţie de aşteptările pe care le avem faţă de noi şi faţă de ceilalţi. Aşa am fost învăţaţi de mici, dar asta nu înseamnă că nu putem schimba lucrurile.

Aşadar, lasă aşteptările deoparte. Învaţă să iei lucrurile aşa cum sunt. Cum îţi dai seama că faci asta? În momentul în care, orice se întâmplă, adică orice rezultat obţii din acţiune tale şi relaţionarea cu ceilalţi, consideri că e bine. Zen? Da! Ciudat? Cu siguranţă! Exact aşa cum unui practicant zen i se pare ciudat modul în care ne comportăm noi.

Vrei să faci asta? Nu ştii cum? Întreabă-mă şi dacă sunt mai mulţi interesaţi deschidem o serie de articole pe tema asta. Ştiu câteva tehnici extraordinare care te fac să vezi lucrurile cu alţi ochi. Bineînţeles că nu trebuie să mă crezi pe cuvânt! De ce ai face-o? Poate nici nu m-ai văzut vreodată. Mă ştii doar din articole.

Doar scrie-mi dacă eşti interesat de acest subiect şi vedem mai departe cum facem.

Romeo

romeo@hrd.ro