vineri, 21 ianuarie 2011

De inceput de an

Salutare tuturor!

Spuneam anul trecut ca nu o sa mai intru pe blog sa scriu decat daca am ceva interesant de spus.

Ma bucur ca m-am tinut de cuvant!

M-am intors cu lucruri interesante pe care abia astept sa le pun aici. Doar pentru cunoscatori!

Nu imi iau angajamentul ca o sa scriu des pentru ca nu e cazul sa imi iau astfel de angajamente. Citeam intr-o carte sa nu faci niciodata promisiuni pentru ca nu stii ce va fi maine. Si atunci daca nu stii cum poti sa promiti? Mi-a placut ideea, cred ca are legatura cu firea mea de a nu-si asuma responsabilitati inutile (folosesc "inutile" in lipsa de alt cuvant mai potrivit).

Pana voi scrie ceva, va doresc toate cele de folos sufletului in noul an. Asa cum zicea un duhovnic de-al nostru: "Mai da-ne Doamne si boala!". Ca boala smereste omul si il face sa se intoarca la Sursa (sau cum vreti sa ii spuneti).

Inchei cu ceea ce a zis Buddha (si cred ca stia la ce se refera, cel putin asa imi face impresia): "Drumul se parcurge mergand".

Toate cele de folos!

Romeo

luni, 8 februarie 2010

Despre noul an

Am auzit multe despre noul an. Adică despre 2010. Am auzit multe pe care le auzisem şi anul trecut.

Unii spun că va fi mai greu. Şi sunt convinşi de asta.
Alţii spun că va fi mai bine. Şi sunt şi ei convinşi de asta.
Alţii spun că la început va fi mai rău şi apoi va fi mai bine. Şi şi ei sunt foarte convinşi de asta.

Adevărul este că, de fapt, nimeni nu ştie cu exactitate cum va fi.
Şi, devreme ce nimeni nu ştie cu exactitate cum va fi, înseamnă că poate fi orice.
Pentru că poate fi orice, înseamnă că poate fi orice vrei tu.
Şi pentru că poate fi orice vrei tu, înseamnă că, în cea mai mare măsură, anul acesta va fi cum vrei tu.
Şi pentru că va fi cum vrei tu, înseamnă că tot ceea ce ai de făcut este să vrei cum vrei şi să faci zi de zi ceea ce ai de făcut. Fără să îţi pese prea mult cum va fi. Pentru că nu ştii cum va fi.
Ce ştiu e că atunci când faci ceea ce e de făcut, obţii ceea ce vrei să obţii.
În rest, nu prea ştiu mare lucru. Şi poate că nici nu e nevoie să ştiu.
Ceea ce ştiu e că am ceva de făcut. În fiecare zi. Zi de zi.

luni, 21 decembrie 2009

Pentru început de an

Am primit la un moment dat o povestioară foarte drăguţă care spune foarte multe despre încercările prin care trecem.

Nu ştiu cine a scris-o.

Nu mai ştiu cine mi-a trimis-o.

Ştiu doar că toţi cei cărora le-am trimis-o au apreciat-o.

Dacă această povestioară va mişca ceva în sufletul tău, înseamnă că eşti viu / vie!

Dacă această povestioară te ambiţionează să priveşti altfel ceea ce poate veni anul viitor, atunci înseamnă că eşti pe drumul cel bun.

Lectură plăcută! În linişte! Cu răbdare!

Şi un an nou bun, pe sufletul tău!

Succes!

O familie a plecat într-o excursie în Orient să cumpere ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi, pentru celebrarea celei de-a 25-a aniversări de la căsătorie. Amândurora le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, ceramice, în special ceştile de ceai.

Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat:"Putem să vedem ceşcuţa aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!"

În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: „Voi nu puteţi să înţelegeţi! Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: „Nu face asta!", „Nu-mi place!", „Lasă-mă în pace!", dar el a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: „Încă nu!".

Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. „Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!" am strigat. Dar stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: „Încă nu." M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a convenit şi apoi m-a pus în cuptor.

Niciodată nu am simţit atâta căldură! Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de aici!" Puteam să-l văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu."

Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine! „Ei, aşa este
mult mai bine" m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot... mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. „O, te rog, încetează, încetează", am strigat. El doar a dat din cap si a spus: „Încă nu!".

Apoi, deodată, m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat, am plans, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ. Chiar atunci uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat, şi am aşteptat întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?"

O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: „Uită-te la tine." Şi m-am uitat. „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu! Este frumoasă! Sunt frumoasă!!!”

El a vorbit blând: „Vreau să ţii minte: ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat.

Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat.

Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.

Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă.

Dacă nu te-aş fi pus pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut.

Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine..."


Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când ţi se pare că lumea se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu OLARUL!


Romeo

luni, 14 decembrie 2009

Despre Personal Talent Management

Acum câteva luni fiul meu era poliţist. Cu şapcă şi cu paletă pe care scria STOP.

Cu câteva luni înainte a fost bucătar. Împrumutase şorţul soţiei mele şi ustensilele de bucătărie din dulapul din bucătărie.

Cu câteva luni înaintea celor câteva luni de mai sus a fost pilot de curse. Şi făcea curse prin casă.

De vreo câteva luni se pare că e fotbalist şi o să îl ţină destul de mult. Îşi îmbunătăţeşte tehnica prin casă cu o minge de la IKEA care nu face zgomot (slavă Domnului) şi pe care ne pune (pe mine şi pe soţia mea) să o aruncăm şi el să apere poarta constituită de arcada uşii. Se uită la meciuri împreună cu soţia mea în timp ce eu mai citesc ceva. Şi ştie numele tuturor fotbaliştilor din principalele echipe româneşti. Şi se joacă pe Nintendo FIFA 2008. Şi dimineaţa îmi spune cât a fost scorul aseară (de parcă chiar m-ar interesa).

Îşi cultivă talentul. Are şi altele, dar acum şi-l cultivă pe acesta. Şi o face zi de zi. Clipă de clipă. E atent la tot ce înseamnă fotbal.

Cum face?

Simplu! E acolo! Pur şi simplu face ceea ce e de făcut. Trăieşte fotbalul. Pentru el nu există dialogul interior pe care noi, adulţii, îl avem („O fi bine? Dar din ce o să trăiesc? Dacă nu e bine? etc.”). Pentru el totul se desfăşoară aici şi acum. Talent + acţiune. Sau talent în acţiune, cum vrei să îi spui.

Am primit de la cineva o maximă. Este perfectă pentru fiul meul. Sună aşa: BE THE DREAM!. A zis-o John Chaney, un antrenor de basket din SUA.

Ce zici?

Ce-a făcut fiul meu?

În primul rând a testat diverse variante. Poliţist, bucătar, pilot de curse. Am uitat să spun că a speriat-o pe mama lui când i-a spus că vrea să fie şofer.

Apoi a ales. Ceea ce a simţit. Nu ceea ce a gândit, ci ceea ce a simţit.

Apoi s-a oprit acolo. Şi aprofundează. Nu ştiu cât o să îl ţină. Cred că nici nu se gândeşte la asta. Ce-i pasă? Are atâtea lucruri de făcut şi de aflat!

Probabil că la un moment dat se va opri. Ce ştiu sigur, după cum l-am „citit” este că nu se va opri niciodată din căutat. Nu are cum. Pentru că vrea prea mult să trăiască şi să se bucure de viaţă.

De ce am scris despre el?

Pentru că mi-a oferit o lecţie pe care ţi-o împărtăşesc şi ţie.

Talentul e ceea ce te animă în interiorul tău. A venit pe lume odată cu tine şi odată cu menirea / misiunea / scopul pentru care ai venit pe lume.

Şi, dacă e să mergem pe raţionamentul fiului meu (deşi nu prea cred că raţionează la acest capitol, ci mai mult că simte, adică face ceea ce simte), atunci înseamnă că primul pas este să afli care e talentul tău. Iar acest lucru îl poţi afla relativ uşor cu ajutorul întrebării „Ce îmi plăcea cu adevărat să fac până pe la 14 ani şi şcoala nu valoriza ceea ce făceam?”. Ia-ţi timp şi lasă mintea să îşi aducă aminte.

Apoi vezi cât de departe eşti de ceea ce poţi fi.

Apoi caută modalităţi de a trece din cine eşti acum în cine vrei să fii când îţi pui talentul în valoare. Poate ar fi bine să nu îţi dai viaţa peste cap, ci să o iei cu paşi mărunţi. Azi înveţi ceva, mâine experimentezi ceva, poimâine mai încerci altceva...

Apoi vezi cât de mult trăieşti împlinind menirea ta cu ajutorul talentului tău. Şi zi de zi amplifică acest lucru astfel încât să trăieşti în fiecare zi împlinind menirea ta şi utilizând talentul tău.

Bineînţeles, în momentul în care îţi descoperi talentul întrebarea este: „Ce eşti dispus să faci în fiecare zi pentru talentul tău? Şi pentru împlinirea misiunii tale?”. Pentru că Magic Johnson spunea: „Talentul nu este de ajuns. Cu câteva excepţii, cei mai buni jucători sunt cei care se antrenează cel mai mult.”

Cam asta-i cu talentul. Deocamdată. Pentru că ar mai fi multe de spus.

Succes!

marți, 8 decembrie 2009

DESPRE SFÂRŞITUL DE AN

Ai observat că de fiecare dată când se apropie sfârşitul de an mintea caută să facă o evaluare a anului ce se apropie de final?

Ai observat că, dincolo de bucuria anticipată pentru sărbători (imagini multe în minte cu brazi, cadouri, globuleţe, prieteni, mâncare, băutură etc.), mintea parcă tot caută să tragă linie şi să vadă rezultatul anului pentru a se bucura poate mai mult de sărbători?

Ai observat asta?

Foarte bine! Şi ce faci cu ceea ce observi?

Treci repede peste pentru a te bucura de sărbători sau, înainte de sărbători, te uiţi un pic în urmă, la anul care aproape trece, şi faci bilanţul?

Indiferent ce faci, fă-o! Într-un fel sau altul. Pentru că, dacă „treci repede peste”, va veni cu siguranţă un an în care vei ajunge să te scoţi pe tine însuţi din sărite suficient de tare pentru a face o schimbare. Iar dacă faci bilanţul atunci cu siguranţă anul viitor vei face mai bine anumite lucruri şi nu vei mai face altele.

Bineînţeles, poţi să foloseşti pentru BTPA (Bilanţul Tău Personal Anual) tot felul de fişe de evaluare care mai de care mai complexe. Pentru ceva simplu, ia o foaie de hârtie, împarte-o în două şi într-o parte trece „Ce a mers bine anul acesta?” şi în partea cealaltă „Ce merită să îmbunătăţesc în continuare?”. Fii sincer cu tine. Doar eşti doar tu cu tine însuţi.

Apoi, indiferent de rezultat, bucură-te de sărbători! Şi începe anul bine. Cel mai bun an de până acum.

Succes!

Romeo

vineri, 4 decembrie 2009

Salutare!

Vroiam doar sa spun ca o sa scriu pe blog atunci cand simt ca am ceva de spus. In rest, prefer sa lucrez cu oamenii. Stiu ca astfel blogul poate nu o sa atinga cote astronomice de vizualizare. Sunt dezvoltator de oameni, nu scriitor in sine. Asadar, atunci cand am ceva de spus, cu siguranta voi scrie pe blog. Asta ca sa nu creez asteptari nerealiste celor care sunt interesati. Si va multumesc pentru intelegere.

Romeo

miercuri, 18 noiembrie 2009

Despre planuri de cariera

Foarte scurt astazi. Şi de impact.

Când înţelegi că posturile pe care le ocupi în viaţă merită să fie mai degrabă mijloace prin care obţii anumite lucruri decât scopuri în sine, atunci înţelegi că partea de planificare a carierei este un mod de a-ţi înfrumuseţa viaţa.

Când nu înţelegi asta, probabil vei alerga din post în post o viaţă întreagă şi la un moment dat te vei trezi gol pe dinăuntru. Sau nu.

Posturile pe care le ocupăm sunt importante în viaţa noastră şi nu reprezintă totul. Deşi pentru unii reprezintă totul.

Care e următorul post pe care vrei să îl ocupi? E mijloc sau scop?