Despre ce este şi ce poate fi

Osho (pentru cei care nu ştiţi cine a fost, vă îndrumă cu succes Google) a arătat la un moment dat printr-o metodă extrem de clară ce înseamnă a deveni conştient şi a schimba un comportament. Ceea ce a făcut el nu cred că funcţionează în 100% din cazuri (ar fi bine să înţelegem pe deplin acest lucru şi anume că ideea de a funcţiona în 100% din cazuri e un concept de marketing care transmite siguranţă şi generează creşteri mari de vânzări), însă în acel caz a funcţionat. Şi cred că este utilă metoda şi pentru alte lucruri pe care le facem. Hai să vă spun ce a făcut el şi apoi trec la subiectul nostru (care e un prim răspuns la feedback-urile primite).

Într-o zi a venit la Osho un domn care vroia să se lase de fumat, dar nu putea. În loc să îl bată la cap cu cât de dăunător e fumatul, Osho a aplicat un „tratament distractiv”, aşa cum am observat că aplică cei care ştiu despre ce vorbesc. I-a spus să fumeze în continuare, dar să facă tot posibilul să fie atent la tot ceea ce face. Adică, în loc să fumeze în mod automat, să conştientizeze fiecare gest pe care îl face. I-a recomandat ca pentru asta să facă toate mişcările într-un ritm mai lent, ca să rupă automatismul, în acest mod având posibilitatea să conştientizeze pe deplin ceea ce se întâmplă. Şi i-a mai spus că atunci va vedea pe deplin „prostia fumatului”. Şi se pare că acea persoană a văzut-o, devreme ce după trei luni s-a întors la Osho şi i-a spus că s-a lăsat de fumat.

De ce am povestit această povestire povestită la rându-i de Osho? Habar nu am. Pentru că pur şi simplu mi-a venit în minte în timp ce scriam. Dar... cum nimic nu este întâmplător, găsim noi din condei o explicaţie care să se potrivească acestui context. Iată explicaţia.

Vorbim despre aşteptări. Şi spuneam că

Aşteptările nu sunt obiective. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt scopuri. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt ţeluri. Dar pot fi.
Aşteptările nu sunt certitudini. Dar pot deveni.

Adică, dacă din când în când ne-am opri din graba noastră şi am analiza cum privim lucrurile, cum le abordăm şi cum le facem, probabil că ne-am putea da seama când aşteptăm şi când avem un obiectiv de atins, când aşteptăm minuni şi când creăm noi minuni. Probabil că, încetinind ritmul pentru a ieşi din automatismul acţiunilor curente, am putea să ne dăm seama de ceea ce facem cu adevărat şi apoi ne-am putea întreba: „Asta e ceea ce îmi doresc?”. Dacă răspunsul e „Da!”, atunci îi dăm mai departe. Dacă însă răspunsul e „Nu!”, poate că ar fi bine să facem lucrurile altfel. Nu de alta, dar făcând la fel nu schimbăm mare lucru.

Aşadar, când vorbim de aşteptări, un cuvânt potrivit asociat este „a conştientiza”. A deveni conştient de aşteptările tale, a deveni conştient că foloseşti acest cuvânt în loc să foloseşti obiective, scopuri, ţeluri. A deveni conştient că eşti într-o mare aşteptare în loc să fii într-o mare acţiune. A deveni conştient de faptul că, AICI şi ACUM, în loc să acţionezi, aştepţi. Ce? Uneori nici măcar nu ne e clar ce aşteptăm. Ironia inconştienţei! După perioade de bulversare, enervare, iritare şi alte „are”, inconştienţa în care ne trăim mare parte din viaţă începe să mi se pară amuzantă. În sensul că tindem să credem că ştim ce facem, dar noi habar nu avem. De pildă, habar nu avem ce aşteptăm uneori. Dar, e drept, suntem perseverenţi. Aşteptăm.

Două vorbe de duh înainte de un exerciţiu de conştientizare:

„Aşteptarea ne dă iluzia că facem ceva aşteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puţin câte puţin.” – Octavian Paler

„Acţiunea este mai bună.” – Proverb indian

O precizare înainte de exerciţiu:
Exersaţi exerciţiile pe care vi le ofer! Le-am primit şi eu de la alţii, de prin cărţi sau de prin auzite, le-am experimentat şi le dau mai departe. Şi scrieţi-mi despre ele, despre rezultatele pe care le-au adus pentru voi. Dar experimentaţi un exerciţiu măcar de minim 30 de ori înainte de a spune ce v-a adus vouă. Dezvoltaţi-vă celelalte lucruri de care aveţi nevoie şi pe care nu prea le găsiţi la cursurile convenţionale (poate ar merita să scriu despre asta. Am o idee în cap despre „tehnici nefolositoare uitate”): atenţia, spiritul de observare, răbdarea, perseverenţa, dorinţa de a trăi. Dacă le aveţi, foarte bine! Bravo vouă! Mare lucru nu prea mai aveţi ce face! Dacă nu le aveţi, haideţi să vedeţi cum e să le aveţi măcar preţ de câteva secunde sau minute. Până prindeţi gustul. Exersaţi!

Exerciţiul de azi se numeşte CONŞTIENTIZAREA PAŞILOR. Alege un lucru pe care îl faci zi de zi şi nu prea eşti încântat de rezultat. Ia-ţi timp şi pune pe hârtie toţi paşii pe care îi faci când faci lucrul respectiv. Totul cu cât mai mare acurateţe. Ia-ţi timp cât vrei. Nu e cursă contra cronometru (ce-i drept, exerciţiile astea lente şi de „gândire” sunt cam grele pentru cei care urmăresc în tot ce fac eficienţa. În acest caz eficienţa e dată nu de viteza cu care faci exerciţiul, ci de starea interioară pe care o ai după exerciţiu. Care nu întotdeauna e o stare plăcută. Mai ales când devii conştient de prostiile pe care le-ai făcut zi de zi, ani după ani. Parcă te loveşte ceva în frunte şi începi să te întrebi „Cum de a fost posibil? Cum de am fost orb?”. Ei, uite că se poate!). Apoi uită-te la secvenţa de paşi pe care o derulezi automat zi de zi (cu mici variaţiuni, fireşte, că şi automatul se mai plictiseşte din când în când) şi uită-te la rezultatul obţinut. Apoi vezi rezultatul pe care îl doreşti de acum încolo şi vezi ce e necesar să schimbi în secvenţa respectivă astfel încât să obţii rezultatul dorit (ştiu, nu îţi face plăcere, dar uneori e necesar să schimbi toată secvenţa. Şi cât de mult ai lucrat la ea să o perfecţionezi!). Şi, la final, că trebuie să se termine exerciţiul odată (şi articolul), pune în practică noua secvenţă. Zi de zi. Cu perseverenţă. Cu răbdare. Cu încredere. Şi adu-ţi aminte că

Atunci când urci scările, un picior atinge treapta de sus, iar celălalt vrea să părăsească treapta de jos. Dar cel de sus îl trage înainte pe cel de jos. Cu excepţia situaţiilor în care te-ai hotărât să te întorci. Sau sari treptele cu ambele picioare odată.

Romeo