Directorul unei mari companii americane a fost întrebat la un moment dat câţi oameni lucrează pentru el. Răspunsul lui a fost: „Jumătate!”.
Mi-a rămas în minte acest răspuns. Da, ştiu, poate nu e despre motivaţie. Poate este despre loialitate şi integritate. Poate răspunsul este despre dedicare. Posibil.
Şi totuşi... de ceva vreme mă interesează foarte mult acest subiect: cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie? Dincolo de metode şi tehnici, programe motivaţionale şi planuri de carieră şi succesiune, dincolo de sisteme de remunerare performante, dincolo de evenimente de socializare, dincolo de branding... cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie?
Nu ştiu! Îmi pare rău. Acum, când scriu acest articol, sunt în zona de „Nu ştiu!”. Sau „Nu îmi e clar!”. Ce îi motivează pe oameni să fie alături de tine? Sau ce îi demotivează atât de mult în altă parte încât preferă să rămână cu tine?
Dacă aveţi posibile răspunsuri pe care le putem apoi pune într-un articol sub protecţia anonimatului, le aştept pe blog sau la romeo@hrd.ro.
Şi cireaşa de pe tort: în război se pare că doar o treime dintre soldaţi luptă cu adevărat. Ceilalţi mimează sau se ascund pentru a-şi salva vieţile. Să fie acelaşi lucru şi la nivel de companii?
O zi frumoasă în continuare!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Romeo, articolul tau mi-a amintit de povestea tanarului care cauta o motivatie pentru a munci, pentru a face si el ceva cu viata lui si, pentru asta, a plecat in lume sa-si caute motivatia.
RăspundețiȘtergereAstfel, a ajuns intr-o zi intr-un loc in care erau foarte multi oameni care munceau. S-a dus la primul care i-a iesit in cale si l-a intrebat ce face el acolo. Omul i-a raspuns vizibil deranjat: "Cum ce fac? Nu vezi, cioplesc o piatra."
Tanarul a mers mai departe si l-a intrebat pe un altul ce face el acolo, pentru ce munceste. Omul s-a oprit din munca lui si i-a povestit ca are o familie mare, ca au multe probleme si ca el munceste pentru a avea din ce trai el si familie lui.
A tot intrebat tanarul, dar simtea ca niciuna dintre motivatiile celorlalti nu i se potrivea, pana cand... a intalnit un om care cara pietre si, la fel, l-a intrebat ce face. El i-a raspuns senin: "Cum ce fac? Construiesc o catedrala!" Si in clipa aceea tanarul a stiu ca vrea sa munceasca pentru ceva maret, ceva care sa dureze.
Pornind de la intrebarile din articolul tau, ma gandesc acum ce ma motiveaza pe mine sa lucrez in compania in care sunt angajata acum.
Raspunsul este: pentru indeplinirea misiunii mele. De cand am aflat care este misiunea mea, m-am gandit si la care sunt caile pentru a o indeplini. Si pentru ca misiunea mea este in legatura cu a-i ajuta pe oameni, am ales sa incep cu oamenii din aceasta companie.
Apoi m-am intrebat de ce, totusi, am ales ca primul pas in indeplinirea misiunii sa il fac in aceasta companie si nu in alta.
Pentru ca parte din valorile mele se intersecteaza cu valorile acesteia, sau altfel spus valorile mele nu intra in conflict cu ceea ce am de facut aici.
Pe de alta parte, am auzit colegi care spun ca au ales sa lucreze in aceasta companie pentru ca aici se castiga mai bine decat in alta parte. Altii au venit cu o dorinta imensa de a schimba cate ceva pe aici pentru ca, in opinia lor, lucrurile nu merg bine. Sunt, insa, si dintre cei care spun ca raman in continuare aici, desi nu le place ce fac, pentru ca au facturi de platit si credite de achitat.
Am fost curioasa sa aflu ce-i motiveaza pe cunoscuti de-ai mei care lucreaza intr-o firma in care nu au venituri prea mari si totusi muncesc cu multa pasiune. Ei spun ca au crezut si cred in misiunea acelei firme si isi doresc sa contribuie la indeplinirea acesteia.
In concluzie, asa cum scrii si tu in articolul tau, cred ca o companie nu isi poate motiva oamenii. Pentru ca oamenii se motiveaza singuri. Sau, asa cum spunea Anthony Robbins: "Exista doua lucruri care ii motiveaza pe oameni: inspiratia si disperarea." Si probabil ca este la fel de bine si pentru unii si pentru ceilalti.