Despre umor

Este umitor cât de bine pot şti anumiţi oameni anumite lucruri despre tine. Şi este şi mai uimitor cât de mult ajungi la un moment dat să ţii cont de ceea ce ştiu anumiţi oameni despre tine mai bine decât ştii tu despre tine însuţi.

Nu ţi s-a întâmplat vreodată ca cineva apropiat să te recomande anumitor persoane ca având o anumită calitate pe care tu ştii că o ai, dar nu o valorifici atât de mult sau nu îţi dai seama că e atât de importantă şi că face parte din brand-ul tău personal? Nu ţi s-a întâmplat să îţi spui în minte sau să spui celorlalţi că nu e chiar aşa, în acele momente? Nu ţi s-a întâmplat?

Ei bine, mie da. Mi s-a întâmplat. Cu umorul.

Totul a pornit de la Clementina (cum nu ştiţi cine e Clementina? Am scris acum ceva vreme un articol în care spuneam cine e Clementina. Dar dacă totuşi nu ştiţi cine e, puteţi să îmi spuneţi şi vă spun cine e). De câte ori mă prezenta cuiva sau vorbea cu cei apropiaţi despre mine (asta am aflat mai târziu), le spunea că Romeo are umor. Iniţial am crezut că era vorba despre celălalt Romeo Creţu de la Facultatea de Psihologie. Apoi am crezut că era vorba despre Romeo Creţu de la Facultatea de Agronomie. Într-un final m-am dumirit că era vorba despre mine. Şi acuma îmi dau seama şi de ce zicea Clementina de mine că am umor: pentru că de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea îmi vine să râd. Nu pe seama ei, ci pe seama diverselor situaţii. Şi atunci ea a crezut că am umor.

Partea interesantă e că am început să cred şi eu. Aşa se face că la o conferinţă din weekend la care m-a invitat Andy (cum nu ştiţi cine e Andy? Andy Szekely. Nu ştiţi cine e Andy Szekely? Căutaţi pe net şi aflaţi) am râs împreună cu participanţii în mod serios vreme de vreo 4 ceasuri. Terapie prin râs. Aşa am simţit atunci.

Aşadar, morala este mai mult decât evidentă. Eu nu fac altceva decât să o amplific: ori de câte ori zice cineva ceva despre tine de bine, oricât de ciudat ţi s-ar părea, bagă la cap şi cugetă o vreme. Că e în folosul tău. Pentru că uneori cei din jurul nostru recunosc în noi ceea ce noi nu vrem să recunoaştem în noi. Pentru că nu credem. Pe când ceilalţi cred. Şi viceversa.