Ai observat că de fiecare dată când se apropie sfârşitul de an mintea caută să facă o evaluare a anului ce se apropie de final?
Ai observat că, dincolo de bucuria anticipată pentru sărbători (imagini multe în minte cu brazi, cadouri, globuleţe, prieteni, mâncare, băutură etc.), mintea parcă tot caută să tragă linie şi să vadă rezultatul anului pentru a se bucura poate mai mult de sărbători?
Ai observat asta?
Foarte bine! Şi ce faci cu ceea ce observi?
Treci repede peste pentru a te bucura de sărbători sau, înainte de sărbători, te uiţi un pic în urmă, la anul care aproape trece, şi faci bilanţul?
Indiferent ce faci, fă-o! Într-un fel sau altul. Pentru că, dacă „treci repede peste”, va veni cu siguranţă un an în care vei ajunge să te scoţi pe tine însuţi din sărite suficient de tare pentru a face o schimbare. Iar dacă faci bilanţul atunci cu siguranţă anul viitor vei face mai bine anumite lucruri şi nu vei mai face altele.
Bineînţeles, poţi să foloseşti pentru BTPA (Bilanţul Tău Personal Anual) tot felul de fişe de evaluare care mai de care mai complexe. Pentru ceva simplu, ia o foaie de hârtie, împarte-o în două şi într-o parte trece „Ce a mers bine anul acesta?” şi în partea cealaltă „Ce merită să îmbunătăţesc în continuare?”. Fii sincer cu tine. Doar eşti doar tu cu tine însuţi.
Apoi, indiferent de rezultat, bucură-te de sărbători! Şi începe anul bine. Cel mai bun an de până acum.
Succes!
Romeo
marți, 8 decembrie 2009
vineri, 4 decembrie 2009
Salutare!
Vroiam doar sa spun ca o sa scriu pe blog atunci cand simt ca am ceva de spus. In rest, prefer sa lucrez cu oamenii. Stiu ca astfel blogul poate nu o sa atinga cote astronomice de vizualizare. Sunt dezvoltator de oameni, nu scriitor in sine. Asadar, atunci cand am ceva de spus, cu siguranta voi scrie pe blog. Asta ca sa nu creez asteptari nerealiste celor care sunt interesati. Si va multumesc pentru intelegere.
Romeo
Vroiam doar sa spun ca o sa scriu pe blog atunci cand simt ca am ceva de spus. In rest, prefer sa lucrez cu oamenii. Stiu ca astfel blogul poate nu o sa atinga cote astronomice de vizualizare. Sunt dezvoltator de oameni, nu scriitor in sine. Asadar, atunci cand am ceva de spus, cu siguranta voi scrie pe blog. Asta ca sa nu creez asteptari nerealiste celor care sunt interesati. Si va multumesc pentru intelegere.
Romeo
miercuri, 18 noiembrie 2009
Despre planuri de cariera
Foarte scurt astazi. Şi de impact.
Când înţelegi că posturile pe care le ocupi în viaţă merită să fie mai degrabă mijloace prin care obţii anumite lucruri decât scopuri în sine, atunci înţelegi că partea de planificare a carierei este un mod de a-ţi înfrumuseţa viaţa.
Când nu înţelegi asta, probabil vei alerga din post în post o viaţă întreagă şi la un moment dat te vei trezi gol pe dinăuntru. Sau nu.
Posturile pe care le ocupăm sunt importante în viaţa noastră şi nu reprezintă totul. Deşi pentru unii reprezintă totul.
Care e următorul post pe care vrei să îl ocupi? E mijloc sau scop?
Când înţelegi că posturile pe care le ocupi în viaţă merită să fie mai degrabă mijloace prin care obţii anumite lucruri decât scopuri în sine, atunci înţelegi că partea de planificare a carierei este un mod de a-ţi înfrumuseţa viaţa.
Când nu înţelegi asta, probabil vei alerga din post în post o viaţă întreagă şi la un moment dat te vei trezi gol pe dinăuntru. Sau nu.
Posturile pe care le ocupăm sunt importante în viaţa noastră şi nu reprezintă totul. Deşi pentru unii reprezintă totul.
Care e următorul post pe care vrei să îl ocupi? E mijloc sau scop?
marți, 10 noiembrie 2009
Despre umor
Este umitor cât de bine pot şti anumiţi oameni anumite lucruri despre tine. Şi este şi mai uimitor cât de mult ajungi la un moment dat să ţii cont de ceea ce ştiu anumiţi oameni despre tine mai bine decât ştii tu despre tine însuţi.
Nu ţi s-a întâmplat vreodată ca cineva apropiat să te recomande anumitor persoane ca având o anumită calitate pe care tu ştii că o ai, dar nu o valorifici atât de mult sau nu îţi dai seama că e atât de importantă şi că face parte din brand-ul tău personal? Nu ţi s-a întâmplat să îţi spui în minte sau să spui celorlalţi că nu e chiar aşa, în acele momente? Nu ţi s-a întâmplat?
Ei bine, mie da. Mi s-a întâmplat. Cu umorul.
Totul a pornit de la Clementina (cum nu ştiţi cine e Clementina? Am scris acum ceva vreme un articol în care spuneam cine e Clementina. Dar dacă totuşi nu ştiţi cine e, puteţi să îmi spuneţi şi vă spun cine e). De câte ori mă prezenta cuiva sau vorbea cu cei apropiaţi despre mine (asta am aflat mai târziu), le spunea că Romeo are umor. Iniţial am crezut că era vorba despre celălalt Romeo Creţu de la Facultatea de Psihologie. Apoi am crezut că era vorba despre Romeo Creţu de la Facultatea de Agronomie. Într-un final m-am dumirit că era vorba despre mine. Şi acuma îmi dau seama şi de ce zicea Clementina de mine că am umor: pentru că de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea îmi vine să râd. Nu pe seama ei, ci pe seama diverselor situaţii. Şi atunci ea a crezut că am umor.
Partea interesantă e că am început să cred şi eu. Aşa se face că la o conferinţă din weekend la care m-a invitat Andy (cum nu ştiţi cine e Andy? Andy Szekely. Nu ştiţi cine e Andy Szekely? Căutaţi pe net şi aflaţi) am râs împreună cu participanţii în mod serios vreme de vreo 4 ceasuri. Terapie prin râs. Aşa am simţit atunci.
Aşadar, morala este mai mult decât evidentă. Eu nu fac altceva decât să o amplific: ori de câte ori zice cineva ceva despre tine de bine, oricât de ciudat ţi s-ar părea, bagă la cap şi cugetă o vreme. Că e în folosul tău. Pentru că uneori cei din jurul nostru recunosc în noi ceea ce noi nu vrem să recunoaştem în noi. Pentru că nu credem. Pe când ceilalţi cred. Şi viceversa.
Nu ţi s-a întâmplat vreodată ca cineva apropiat să te recomande anumitor persoane ca având o anumită calitate pe care tu ştii că o ai, dar nu o valorifici atât de mult sau nu îţi dai seama că e atât de importantă şi că face parte din brand-ul tău personal? Nu ţi s-a întâmplat să îţi spui în minte sau să spui celorlalţi că nu e chiar aşa, în acele momente? Nu ţi s-a întâmplat?
Ei bine, mie da. Mi s-a întâmplat. Cu umorul.
Totul a pornit de la Clementina (cum nu ştiţi cine e Clementina? Am scris acum ceva vreme un articol în care spuneam cine e Clementina. Dar dacă totuşi nu ştiţi cine e, puteţi să îmi spuneţi şi vă spun cine e). De câte ori mă prezenta cuiva sau vorbea cu cei apropiaţi despre mine (asta am aflat mai târziu), le spunea că Romeo are umor. Iniţial am crezut că era vorba despre celălalt Romeo Creţu de la Facultatea de Psihologie. Apoi am crezut că era vorba despre Romeo Creţu de la Facultatea de Agronomie. Într-un final m-am dumirit că era vorba despre mine. Şi acuma îmi dau seama şi de ce zicea Clementina de mine că am umor: pentru că de fiecare dată când mă întâlnesc cu ea îmi vine să râd. Nu pe seama ei, ci pe seama diverselor situaţii. Şi atunci ea a crezut că am umor.
Partea interesantă e că am început să cred şi eu. Aşa se face că la o conferinţă din weekend la care m-a invitat Andy (cum nu ştiţi cine e Andy? Andy Szekely. Nu ştiţi cine e Andy Szekely? Căutaţi pe net şi aflaţi) am râs împreună cu participanţii în mod serios vreme de vreo 4 ceasuri. Terapie prin râs. Aşa am simţit atunci.
Aşadar, morala este mai mult decât evidentă. Eu nu fac altceva decât să o amplific: ori de câte ori zice cineva ceva despre tine de bine, oricât de ciudat ţi s-ar părea, bagă la cap şi cugetă o vreme. Că e în folosul tău. Pentru că uneori cei din jurul nostru recunosc în noi ceea ce noi nu vrem să recunoaştem în noi. Pentru că nu credem. Pe când ceilalţi cred. Şi viceversa.
miercuri, 28 octombrie 2009
DESPRE MOTIVAŢIE
Directorul unei mari companii americane a fost întrebat la un moment dat câţi oameni lucrează pentru el. Răspunsul lui a fost: „Jumătate!”.
Mi-a rămas în minte acest răspuns. Da, ştiu, poate nu e despre motivaţie. Poate este despre loialitate şi integritate. Poate răspunsul este despre dedicare. Posibil.
Şi totuşi... de ceva vreme mă interesează foarte mult acest subiect: cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie? Dincolo de metode şi tehnici, programe motivaţionale şi planuri de carieră şi succesiune, dincolo de sisteme de remunerare performante, dincolo de evenimente de socializare, dincolo de branding... cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie?
Nu ştiu! Îmi pare rău. Acum, când scriu acest articol, sunt în zona de „Nu ştiu!”. Sau „Nu îmi e clar!”. Ce îi motivează pe oameni să fie alături de tine? Sau ce îi demotivează atât de mult în altă parte încât preferă să rămână cu tine?
Dacă aveţi posibile răspunsuri pe care le putem apoi pune într-un articol sub protecţia anonimatului, le aştept pe blog sau la romeo@hrd.ro.
Şi cireaşa de pe tort: în război se pare că doar o treime dintre soldaţi luptă cu adevărat. Ceilalţi mimează sau se ascund pentru a-şi salva vieţile. Să fie acelaşi lucru şi la nivel de companii?
O zi frumoasă în continuare!
Mi-a rămas în minte acest răspuns. Da, ştiu, poate nu e despre motivaţie. Poate este despre loialitate şi integritate. Poate răspunsul este despre dedicare. Posibil.
Şi totuşi... de ceva vreme mă interesează foarte mult acest subiect: cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie? Dincolo de metode şi tehnici, programe motivaţionale şi planuri de carieră şi succesiune, dincolo de sisteme de remunerare performante, dincolo de evenimente de socializare, dincolo de branding... cum îi faci pe oameni să rezoneze cu tine ca şi companie?
Nu ştiu! Îmi pare rău. Acum, când scriu acest articol, sunt în zona de „Nu ştiu!”. Sau „Nu îmi e clar!”. Ce îi motivează pe oameni să fie alături de tine? Sau ce îi demotivează atât de mult în altă parte încât preferă să rămână cu tine?
Dacă aveţi posibile răspunsuri pe care le putem apoi pune într-un articol sub protecţia anonimatului, le aştept pe blog sau la romeo@hrd.ro.
Şi cireaşa de pe tort: în război se pare că doar o treime dintre soldaţi luptă cu adevărat. Ceilalţi mimează sau se ascund pentru a-şi salva vieţile. Să fie acelaşi lucru şi la nivel de companii?
O zi frumoasă în continuare!
miercuri, 16 septembrie 2009
Despre leadership
Leadership. Nu ştiu ce să scriu despre leadership. Nu pot cuprinde în cuvinte imensitatea domeniului. Şi chiar dacă aş face-o, tot nu am putea simţi cu adevărat ce înseamnă leadership. Aşa e cu unele noţiuni. Nu le poţi explica pentru a le simţi.
Şi totuşi... Leadership-ul este despre viziune. Nu neapărat o viziune extraordinară, nemaiîntâlnită. Poate fi şi una pe termen scurt. Leadership-ul este despre „DE CE?”. De ce să facem asta şi nu altceva? Pentru că...
Leadership-ul este despre a simţi că aparţii, că faci parte din ceva măreţ. Fiecare lider autentic a transmis o viziune despre oameni şi apoi despre ce au de făcut. Mai întâi le-a arătat CINE SUNT şi apoi ce au de făcut. Şi oamenii au înţeles şi au mers mai departe. Unii dintre ei. Alţii nu. Alţii au urmat alţi lideri.
Şi tot leadership-ul este despre oameni, dincolo de toate. Pentru că un scop atins e tot pentru oameni.
Şi bineînţeles că leadership-ul este despre îndoială. Îndoiala că e posibil să greşeşti ca lider. Îndoiala că e posibil să nu fi ascultat cu atenţie vocile tale interioare. Îndoiala că mintea ta e posibil să te amăgească.
Şi, cum s-ar putea altfel, leadership-ul este despre încredere. Încredere că ceea ce e în minte va deveni cândva realitate, cu sau fără lider. Poate că acesta e cel mai interesant aspect al leadership-ului. Să crezi în ceva ce nu e şi în care oamenii au tendinţa să nu creadă. Iar tu trebuie să te convingi pe tine şi, de parcă asta nu ar fi deajuns, trebuie să îi convingi şi pe ceilalţi. Că veţi reuşi împreună. Că viziunea se va transforma în realitate.
Aşadar, VIZIUNE, OAMENI, ÎNDOIALĂ, ÎNCREDERE. Şi mai sunt şi altele. Doar că leadership-ul nu se poate înţelege. Leadership-ul SE SIMTE.
O zi frumoasă în continuare!
Romeo
Şi totuşi... Leadership-ul este despre viziune. Nu neapărat o viziune extraordinară, nemaiîntâlnită. Poate fi şi una pe termen scurt. Leadership-ul este despre „DE CE?”. De ce să facem asta şi nu altceva? Pentru că...
Leadership-ul este despre a simţi că aparţii, că faci parte din ceva măreţ. Fiecare lider autentic a transmis o viziune despre oameni şi apoi despre ce au de făcut. Mai întâi le-a arătat CINE SUNT şi apoi ce au de făcut. Şi oamenii au înţeles şi au mers mai departe. Unii dintre ei. Alţii nu. Alţii au urmat alţi lideri.
Şi tot leadership-ul este despre oameni, dincolo de toate. Pentru că un scop atins e tot pentru oameni.
Şi bineînţeles că leadership-ul este despre îndoială. Îndoiala că e posibil să greşeşti ca lider. Îndoiala că e posibil să nu fi ascultat cu atenţie vocile tale interioare. Îndoiala că mintea ta e posibil să te amăgească.
Şi, cum s-ar putea altfel, leadership-ul este despre încredere. Încredere că ceea ce e în minte va deveni cândva realitate, cu sau fără lider. Poate că acesta e cel mai interesant aspect al leadership-ului. Să crezi în ceva ce nu e şi în care oamenii au tendinţa să nu creadă. Iar tu trebuie să te convingi pe tine şi, de parcă asta nu ar fi deajuns, trebuie să îi convingi şi pe ceilalţi. Că veţi reuşi împreună. Că viziunea se va transforma în realitate.
Aşadar, VIZIUNE, OAMENI, ÎNDOIALĂ, ÎNCREDERE. Şi mai sunt şi altele. Doar că leadership-ul nu se poate înţelege. Leadership-ul SE SIMTE.
O zi frumoasă în continuare!
Romeo
marți, 1 septembrie 2009
DESPRE PLECAREA ÎN ALTĂ COMPANIE
Când pleci în altă companie, lasă trecutul în urmă! Ce a fost a fost! Oricum nu mai poţi schimba nimic. Bineînţeles că poţi fi suficient de lipsit de înţelepciune (aveam un alt termen în minte, dar îl las pentru altă dată) să „bălăcăreşti” fosta companie şi foştii şefi şi foştii colegi, dar de ce ai face-o? Crezi că vei obţine postul dorit comportându-te astfel? Oare cel care te intervievează nu va ajunge să se uite la tine şi să gândească: „Oare va spune şi despre noi acelaşi lucru când va pleca?”. Şi atunci, un gând isteţ îi va încolţi în minte: „Mai bine să nu aibă niciodată ocazia să plece de la noi!”. Cum poţi să ai ocazia să nu pleci niciodată de undeva? Exact! Ai ghicit! Să nu fi fost niciodată acolo.
Oamenii au tendinţa să plece dintr-o companie pentru că vor să obţină mai mult sau să scape de ceva. Indiferent de motiv, ţine cont de faptul că schimbarea contextului nu garantează schimbarea atitudinii şi comportamentului tău. Bineînţeles că la început noul loc de muncă ţi se va părea exotic şi chiar vei fi un pic altfel decât la fostul loc de muncă. Evită să te amăgeşti! Este doar efectul schimbării mediului, mai exact efectul exaltării, al reuşitei. Faptul că ai găsit un nou loc de muncă te face să te simţi minunat. Până ce te cam obişnuieşti şi începe să ţi se dea „arama” pe faţă. E acelaşi lucru cu relaţiile: ne încântă o altă persoană pentru că e altfel decât partenerul pe care îl avem. Mai târziu, după ce trece toată nebunia, ne dăm seama că persoana respectivă nu e nici mai bună, nici mai rea decât partenerul nostru, ci diferită. Ori noi confundasem altfel cu mai bun.
Aşadar, intrarea într-o nouă companie ar merita să fie un nou început, nu o continuare a ceea ce a fost. Atunci fă aşa! Ce a fost a fost! Normal că te doare, cum ar putea fi altfel uneori? Durerea rezolvă cumva lucrurile, te ajută în vreun fel? Poate să conştientizezi ce merită să îmbunătăţeşti în continuare. În rest, mare lucru nu face. Doar că te întoarce permanent în trecut.
Iarăşi, dacă te interesează acest aspect (pentru tine sau prietenii tăi), interesează-te pe blog. Voi mai oferi alte detalii acolo dacă mi se cer. Dacă nu, înseamnă că lecţiile sunt învăţate.
O zi frumoasă în continuare!
Romeo
Când pleci în altă companie, lasă trecutul în urmă! Ce a fost a fost! Oricum nu mai poţi schimba nimic. Bineînţeles că poţi fi suficient de lipsit de înţelepciune (aveam un alt termen în minte, dar îl las pentru altă dată) să „bălăcăreşti” fosta companie şi foştii şefi şi foştii colegi, dar de ce ai face-o? Crezi că vei obţine postul dorit comportându-te astfel? Oare cel care te intervievează nu va ajunge să se uite la tine şi să gândească: „Oare va spune şi despre noi acelaşi lucru când va pleca?”. Şi atunci, un gând isteţ îi va încolţi în minte: „Mai bine să nu aibă niciodată ocazia să plece de la noi!”. Cum poţi să ai ocazia să nu pleci niciodată de undeva? Exact! Ai ghicit! Să nu fi fost niciodată acolo.
Oamenii au tendinţa să plece dintr-o companie pentru că vor să obţină mai mult sau să scape de ceva. Indiferent de motiv, ţine cont de faptul că schimbarea contextului nu garantează schimbarea atitudinii şi comportamentului tău. Bineînţeles că la început noul loc de muncă ţi se va părea exotic şi chiar vei fi un pic altfel decât la fostul loc de muncă. Evită să te amăgeşti! Este doar efectul schimbării mediului, mai exact efectul exaltării, al reuşitei. Faptul că ai găsit un nou loc de muncă te face să te simţi minunat. Până ce te cam obişnuieşti şi începe să ţi se dea „arama” pe faţă. E acelaşi lucru cu relaţiile: ne încântă o altă persoană pentru că e altfel decât partenerul pe care îl avem. Mai târziu, după ce trece toată nebunia, ne dăm seama că persoana respectivă nu e nici mai bună, nici mai rea decât partenerul nostru, ci diferită. Ori noi confundasem altfel cu mai bun.
Aşadar, intrarea într-o nouă companie ar merita să fie un nou început, nu o continuare a ceea ce a fost. Atunci fă aşa! Ce a fost a fost! Normal că te doare, cum ar putea fi altfel uneori? Durerea rezolvă cumva lucrurile, te ajută în vreun fel? Poate să conştientizezi ce merită să îmbunătăţeşti în continuare. În rest, mare lucru nu face. Doar că te întoarce permanent în trecut.
Iarăşi, dacă te interesează acest aspect (pentru tine sau prietenii tăi), interesează-te pe blog. Voi mai oferi alte detalii acolo dacă mi se cer. Dacă nu, înseamnă că lecţiile sunt învăţate.
O zi frumoasă în continuare!
Romeo
Abonați-vă la:
Postări (Atom)